Uneori fac urmatorul exercitiu: privesc direct in ochii persoanelor pe care le intalnesc intamplator pe strada.  Observ cu atentie reactia lor si incerc in acel moment sa-mi inteleg propriile reactii.. Unele persoane par a fi stanjenite, altele manifesta clar disconfort, altele evita total contactul vizual. Gestul meu este unul intruziv. Oamenii par sa nu inteleaga care este motivul pentru care ii privesc atat de insistent in ochi. Mai degraba imi evita privirea decat sa maifeste interes si reciprocitate. ..

 

Iata ce ar spune un copil cu autism despre contactul lui vizual:

 

 « Am observat ca oamenii in jurul meu imi cer sa ii privesc in ochi. Eu nu inteleg de ce trebuie sa fac asta.  Acest lucru nu este in concordanta cu ceea ce imi doresc eu, cu propriile mele reguli.  Daca cineva m-ar forta sa il privesc in ochi, probabil ca as face-o, insa mai degraba as dezvolta un sentiment de ura fata de acea persoana , decat de bucurie. Voi privi pe cineva in ochi atunci cand voi fi pregatit  sa fac asta. Privesc uneori la persoanele care imi trezesc un interes si in care am mare incredere. Eu sunt cel care stabileste cat timp pot privi o persoana in ochi, nimeni nu o poate face in locul meu. Daca cineva incerca sa « repare » contactul meu vizual, fara a tine cont si de dorinta mea,  pot sa ii spun raspicat ca va avea esec. Ati observat ca pot fi foarte incapatanat? Fac asta nu pentru ca  IMI PLACE SA FIU INCAPATANAT si mai degraba fac asta pentru A MA PROTEJA. »

 

Haideti sa ne raportam la ceea ce experimenteaza un copil cu autism. Putem doar sa deducem ce anume se intampla in interiorul lui. Pare sa ne transmita mesajul ca contactul vizual nu apare in mod natural la el. De asemenea poate sa ne spuna “lasa-ma in pace si nu ma forta sa te privesc in ochi ”. Atata timp cat este fortat, el poate sa  resimta negativ interferenta cu acea persoana. In cele din urma ne-am putea imagina ca nu doreste sa fim intruzivi in legatura cu acest lucru  si ca am putea avea incredere ca va avea contact vizual sporit numai atunci cand va fi pregatit sa faca acest lucru. 

 

CE VOM FACE CU UN COPIL CARE NU NE POATE PRIVI IN OCHI IN MOD DIRECT? Aceasta este o DILEMA pentru noi deoarece, ca oameni obisnuiti, stim ca o buna comunicare presupune o atitudine directa, deschisa si concentrata asupra persoanei careia ne adresam. Cu un copil diagosticat cu Tulburare Pervaziva de Dezvoltare din Spectrul Autist, nu este cazul sa gandim astfel. De fapt situatia pare sa fie chiar pe dos. NE DORIM CU ORICE PRET CA COPILUL CU AUTISM SA FIE IN LUMEA NOASTRA SI SA FIE CA NOI. Aceasta dorinta ne-ar putea determina sa il fortam.  Am putea cere copilului sa aiba in mod obligatoriu contact vizual cu noi. Cred ca astfel riscam sa “PUNEM CARUL INAINTEA BOILOR”.

 

Asa cum stim deja, copiii cu autism manifesta o lupta in ceea ce priveste comunicarea si relationarea cu ceilalti. Lipsa contactul vizual poate deveni suparatoare pentru parinti si terapeuti in relatia cu copiii cu autism. Astfel va deveni scop principal in terapie, fara a tine cont si de celelalte aspecte ale dezvoltarii copilului. Cu toate acestea contactul vizual se poate diminua atunci cand copilul resimte presiune din partea adultilor din jurul lui.

 

Am sa explic acest lucru facand o paranteza. In mod natural cautam contactul vizual in relatia cu persoanele din jur  si putem remarca cu usurinta inexistenta acestui gest nonverbal la copii cu autism.Contactul vizual poate reprezenta un indicator ce poate masura increderea copilului in el si in cei din jur.  Putem avea un anumit disconfort in lipsa contactului vizual. Cautand sa intelegem acest disconfort vom identifica o serie de emotii negative pe care le experimentam.  Este important sa le  analizam si sa le dam un sens , atata timp cat dorim sa avem succes in terapia copilului cu autsim.

 

Atunci cand copilul nu manifesta dorinta reciproca de contact vizual sustinut, ca om obisnuit,  te poti simti ignorat, lipsit de importanta, lipsit de valoare, gandind ca muncesti in zadar, fara o utilitate concreta. Toate aceste sentimente pot fi trezite in noi ca urmare a lipsei contactului vizual al copilului cu autism. Este important sa constientizam totusi ca, aceste sentimente, existau de mult timp in noi,  avand  origini in CREDINETELE NOASTRE PERSONALE si in propria noastra experienta de viata. Nu cumva, aceste sentimente sunt cele care spun multe lucruri despre cum suntem noi?? Poate ca ma simt uneori un om lipsit de importanta sau sunt valoros doar daca copilul face cum vreau eu…Pentru a fi un terapeut sau un parinte de succes e nevoie mereu sa iti faci introspectia si sa te dezvolti personal.

 

COPIII CU AUTISM SUNT O SANSA PENTRU NOI, OAMENII OBISNUITI, SA NE  REDESCOPERIM MEREU PROPRIUL SINE.

 

Revenind la subiectul in dicutie, am observat ca copiii isi imbunatatesc contactul vizual doar atunci cand sunt pregatiti sa faca asta. De aceea este necesar sa fim rabdatori si sa lasam ca lucurile sa isi urmeze cursul firesc  in ceea ce priveste dezvoltarea lui.

 

Iata unele aspecte referitoare la Contactul Vizual care ne indeamna sa MEDITAM.

 

1. Copilul NU ALEGE IN MOD DELIBERAT sa manifeste dificultati in utilizarea contactului vizual. In timpul terapiei am observat ca exista o legatura intre imbunatatirea contactului vizual si cresterea nivelului de intelegere comportamentului uman. Cu cat copilul cu autism ne va intelege mai bine cu atat mai usor va stabili contact vizual cu noi.

2. Corpul sau nu il lasa sa utilizeze gesturi noverbale cu care noi sa fim intotdeauna  familiarizati. De aceea le catalogam ca fiind bizare.

3. Aceasta nu insemna ca ABILITATEA DE A AVEA CONTACT VIZUAL nu se va imbunatati in timp.

4. Atata timp cat copilul isi dezvolta abilitatea sa de a COMUNICA VERBAL atunci cu siguranta si  abilitatea lui de a avea contact vizual direct se va dezvolta,  de asemenea.

5. De fapt contactul vizual ar putea sa fie ULTIMUL GEST NONVERBAL pe care copilul cu autism sa-l “cucereasca” in dezvoltarea lui. Acest aspect variaza de la copil la copil.

6. Contactul vizual este un gest nonverbal de comunicare INCONSTIENT al unei persoane.

7. Cand comunicarea este buna spunem despre acea persoana ca este congruenta. Comunicarea verbala a unei persoane este acompaniata de gesturile sale nonverbale (contactul vizual fiind doar una unul din gesturile nonverbale ce insotesc comunicarea). Aceasta inseamna ca o persoana va utiliza contact vizual direct cand se va simti mai confortabil (se va acomoda) cu comunicarea sa verbala si cand isi va imbunatateste relationarea cu oamenii din jur. Contactul vizual demonstreaza sau este masura INCREDERII IN SINE a copilului  si de asemenea a INCREDERII IN CEILALTI oameni.

8. O buna modalitate de a gandi despre contactul vizual  este ca copilul va utiliza “EYE CONTACT” (contact vizual) atunci cand poate sa utilizeze “I CONTACT” ( propriul EU pentru a se conecta cu ceilati).

 

Cu alte cuvinte voi avea contact vizual spontan si sutinut atunci cand voi putea utiliza propriul “EU ” pentru a ma conecta la ceilati oameni.

                                                                             

 

Iunie 2011

Psih. Sinziana Burcea